Textul acordului a fost secretizat încă din faza negocierilor, când era încă în stadiu de draft, după cum a relatat în exclusivitate Profit.ro.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a afirmat, luni, că s-a decis modificarea cadrului legislativ, astfel încât școlile să poată instala sisteme de supraveghere, fără acordul părinților, elevilor majori sau al cadrelor didactice. Înregistrările vor putea fi, însă, folosite doar pentru cercetarea eventualelor cazuri de violență pentru aflarea adevărului.
Textul acordului a fost secretizat încă din faza negocierilor, când era încă în stadiu de draft, după cum a relatat în exclusivitate Profit.ro.
Negocierile dintre România și Statele Unite privind implementarea pe plan local a variantei globale a controversatului sistem informatic american ATS, de scanare și evaluare automată a persoanelor care traversează frontierele de stat, în vederea stabilirii gradului de risc al acestora la adresa securității naționale, fapt care ar facilita accesul României în programul Visa Waiver, sunt în curs, iar pe parcursul lor s-a luat decizia ca proiectul de Acord cu SUA ce trebuie semnat înaintea implementării efective a ATS să devină confidențial.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), care include și Garda de Coastă, vrea să înlocuiască actualele sisteme fixe de supraveghere video de la granițele României, pe fondul intensificării războiului din Ucraina, însă și pentru combaterea migrației ilegale și pentru contracararea altor riscuri privind securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene.
Statul român ia în calcul implementarea pe plan local a controversatului sistem informatic american de scanare și evaluare automată a persoanelor care traversează frontierele de stat în vederea stabilirii gradului de risc al acestora la adresa securității naționale, inclusiv în ceea ce privește terorismul și alte infracțiuni, ceea ce ar facilita accesul României în programul Visa Waiver, potrivit unui document guvernamental.
Profitul net al Regiei Autonome Rasirom, aflată în subordinea Serviciului Român de Informații (SRI) și având ca activitate principală producția de sisteme de supraveghere pentru instituțiile de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, a crescut cu 61% în 2020, anul izbucnirii pandemiei COVID-19, de la 3,48 la 5,62 milioane lei, potrivit datelor raportate de companie Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
Profitul net al Regiei Autonome RASIROM, aflată în subordinea Serviciului Român de Informații și având ca activitate principală producția de sisteme de supraveghere pentru instituțiile de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, a crescut cu 6,5% anul trecut, la 1,542 milioane lei.